Acte necesare divortului la starea civila

Acte necesare divortului la starea civila

 

Ofiţerul de stare civilã constatã desfacerea cãsãtoriei, prin divorţ pe cale administrativã, dacã soţii sunt de acord cu divorţul şi dacă împreună nu au copii minori, nãscuţi din cãsãtorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi.

Cererea de divorţ pe cale administrativã se face în scris, se depune şi se semneazã personal de cãtre ambii soţi, în faţa ofiţerului de stare civilã delegat de la primãria care are în pãstrare actul de cãsãtorie sau pe raza cãreia se aflã ultima locuinţã comunã a soţilor.

Cererea  de divorţ, este însoţită de urmãtoarele documente:

a) certificatele de naştere şi cãsãtorie ale soţilor, în original şi în copie;

b) documentele cu care se face dovada identitãţii, în original şi copie;

c) dovada achitării taxei pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă.

d) declaraţie datã în faţa ofiţerului de stare civilã, în situaţia în care ultima locuinţã comunã declaratã nu este aceeaşi cu domiciliul sau reşedinţa ambilor soţi înscris/ã în actele de identitate.

În cazul cetãţenilor strãini, certificatele de naştere trebuie sã îndeplineascã cerinţele de legalitate prevãzute în convenţiile internaţionale şi tratatele încheiate între România şi statele ai cãror cetãţeni sunt.

În cazul persoanelor care nu cunosc limba românã, depunerea cererii de divorţ se face în prezenţa unui traducãtor autorizat, iar în cazul persoanelor surdomute, a unui interpret, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

 

 

 

Ofiţerul de stare civilã delegat înregistreazã cererea de divorţ în ziua în care a fost primitã şi acordã soţilor un termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data depunerii cererii, pentru eventuala retragere a acesteia.

 

 

Dacã sunt întrunite condiţiile prevãzute de lege ofiţerul de stare civilã constatã desfacerea cãsãtoriei prin acordul soţilor şi elibereazã certificatul de divorţ. care va fi înmânat foştilor soţi într-un termen maxim de 5 zile lucrãtoare.

Data eliberãrii certificatului constituie data la care este desfãcutã cãsãtoria.

 

În caz de pierdere, distrugere sau furt al certificatului de divorţ, ofiţerul de stare civilã delegat elibereazã o copie, conformă cu originalul aflat în arhiva proprie, în baza cererii formulate de cãtre unul dintre foştii soţi, personal sau prin împuternicit cu procurã specialã.

Cererea se depune la S.P.C.L.E.P. sau, dupã caz, la primãria unitãţii administrativ-teritoriale care are în pãstrare dosarul de divorţ, fãcându-se menţiuni despre aceasta în dosarul de divorţ.

În situaţia în care constatã cã nu sunt întrunite condiţiile prevãzute de lege pentru desfacerea cãsãtoriei prin acordul pãrţilor, ofiţerul de stare civilã delegat întocmeşte un referat, prin care propune respingerea cererii de divorţ şi emiterea unei dispoziţii de respingere de cãtre primar.